Tatal meu avea bani, stateam in Bucium, plecam vara in Grecia sau in Italia, iar Craciunul il petreceam in Austria, la ski. Aveam tot ce imi puteam dori!
Totul a fost frumos pana cand tata s-a indragostit de frizeritza lui... Iar in urmatorii 2 ani s-au intamplat toate: tata a divortat de mama, s-a casatorit cu amanta, mama s-a operat de peritonita, iar tata a dat faliment. Nu am sa transform postul asta intr-o poveste trista pentru ca sunt intr-o dispozitie buna acum. :)
Ideea e ca am ajuns sa fac asta, am ajuns sa fac videochat, din cauza faptului ca afacerea familiei s-a prabusit. M-am trezit evacuata din casa, fara bani.
Am incercat diverse joburi. Ultima oara, am lucrat la o pizzerie si era okay: aveam dreptul la o masa pe zi, 600 de lei salariu lunar si bacsisul zilnic (20, 30 de lei pe zi). Problema este ca lucram de la 8:30 dimineata pana la 1 sau 2 noaptea... Era extrem de obositor, ajungeam acasa cu picioarele frante de oboseala. Cand ma bagam in pat, cand incercam sa adorm, ma usturau ochii din cauza fumului de tigara din pizzerie...
Cu toate astea, stiam ca am sa ma descurc! Cautam putina intelegere undeva, asa ca m-am apucat sa imi zic povestea colegelor mele. Am primit priviri invidioase si satisfacute. Se bucurau de raul meu! Odata, o alta colega mi-a spus tot ce avea pe suflet... Ca rezumat, se bucura ,,din tot sufletul" ca mi s-a intamplat ce mi s-a intamplat, sa vad si eu cum e, ca ea nu a vizitat in viata ei tari straine, ca nu si-a permis multe lucruri de care eu m-am bucurat etc.
Am renuntat la pizzerie din momentul in care m-am angajat la Fetele Norocoase. Ca si multe din colegele mele, am gasit anuntul in ziar. Cand m-am dus la interviu, nu eram hotarata sa ma angajez. Aveam si eu ca tot omul ganduri preconcepute: ,,daca la pizzerie se comportau asa cu mine, aici cred ca o sa fie jale... " M-am inselat, din fericire. Una din intrebarile adresate in interviu de catre doamna Mihaela a fost ,,care este motivul pentru care doresti sa lucrezi aici?" si am inceput povestea mea... Zambetele ei binevoitoare au disparut pe masura ce intram in detaliile vietii mele, privirea prietenoasa, vesela a doamnei Mihaela s-a transformat intr-una trista, plina de compasiune. Cand am terminat, mi-a spus: ,, Esti atat de puternica! Felicitari!" Interviul acela a fost pentru mine ca 1 an de terapie la psiholog.
Au trecut luni bune si totul e la fel, doamna Mihaela e la fel, fetele nu sunt invidioase, din contra sunt momente in care imi spun cat de mult ma admira pentru taria de caracter de care am dat dovada.
Acum, iarasi am bani, poate nu atat de multi cat imi dadea inainte tata, insa pot sa spun ca ma descurc. :)
Faptul ca reusesc sa ma intretin singura, ca am reusit sa imi deschid un cont de economii la Milleninium Bank si ca am cativa banuti stransi deoparte pt masina ma face sa ma simt mandra de mine! :D
Niciodata nu ma voi casatori cu un barbat care sa renunte la mine pt frizeritza lui!
Intotdeauna voi fi mandra de acest pas facut, intotdeauna voi fi mandra de Fetele Norocoase Iasi! :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.