Judeca asta! by Cristiana- Fetele Norocoase

Oamenii, prejudecatile, consecintele. E atat de usor sa judeci pe cineva! Te face sa te simti mai bine ,nu-i asa? :)
Etaland greselile celui de langa tine, uiti de viciile si de greselile tale. Aplici etichete, nume... categorisesti. Fetele Norocoase Iasi.
Te crezi sfant. JUDECA ASTA :
O famile numeroasa, 7 in total: 5 copii, 2 parinti, 3 baieti, 2 fete. Un apartament cu doua camere, sumar mobilat, atmosfera trista, intunecata, miros de mucegai si bautura. Eu sunt cea mai mica dintre fratii mei, ar trebui sa fiu cea mai alintata si cea mai protejata, nu-i asa?
Uite ca nu e asa. Nu am inteles niciodata de ce mama a dezvoltat o dragoste atat de mare pentru sora mea mai mare si o antipatie pentru mine. Toata viata m-am intrebat ,, De ce ? ", ,,Ce ce am gresit? ". Aveam vreo 5, 6 ani... imi amintesc ca plangeam in hohote si imi doream din toata fiinta mea o mana care sa ma cuprinda, sa ma ia in brate si sa imi spuna sa nu mai plang, un glas care sa imi spuna ca nu e vina mea ca m-am nascut, ca mama mea nu-si doreste ca eu sa fi murit la nastere, ca tot ce se intampla rau in casa aia nu e din cauza mea.
Imi aduc aminte ca intr-o seara am furat sapunul din baie si m-am ascuns in camara si am incercat sa mananc sapun... VROIAM SA MOORRR!!! Nu mai suportam certurile, bataile, teroarea!
Cerseam cu privirea un semn de afectiune din partea mamei, un gest de intelegere din partea surorii cu 3 ani mai mare ca mine! Am primit in schimb un sut si o injuratura din partea mamei si un pahar de apa intre ochi din partea surorii. fetele norocoase.
Am fugit si m-am ascuns in debaraua goala...
Debaraua era goala pentru ca toti banii care se castigau in casa se duceau pe bautura. Am stat acolo ore in sir si am plans. M-a gasit unul din fratii mei, avea 14 ani pe atunci... M-a gasit pitita dupa niste saci goi si murdari, tremurand de frig si de spaima. S-a uitat la mine, a oftat adanc si s-a asezat langa mine... m-a prins de umeri si m-a tras in brate la el, mi-a acoperit obrajii cu palmele pline de bataturi si mi-a spus: ,,Lasa, piticule, nu mai plange, crestem noi mari si plecam de-aici!" Mi-a dat doua patratele de turta dulce, mi-a sarutat ochii si mi-a lipit capul de pieptul lui. Imi vorbea cu patima cum o sa cresc mare si o sa ma poarte in facultate si o sa ajung profesoara de limba engleza! :)...
Nu stiu daca am ascultat macar jumatate din ce mi-a zis, in mintea mea se repetau niste vorbe magice, aducatoare de sperante: ,,Lasa piticule, nu mai plange, crestem noi mari si fugim de-aici!"
Si anii au trecut si am crescut in acelasi stil: batai, injuraturi, amenintari, vanatai pe fata si pe corp...
Dar am crescut si, cu timpul, mama a inceput sa ma afecteze din ce in ce mai putin. Acest lucru s-a datorat fratelui meu: de fiecare data cand venea acasa, ma ducea in spatele casei si ma alinta, se juca cu mine si-mi povestea cate in luna si in stele.
Nu v-am pomenit de tata nimic pentru ca practic nu contribuia la viata familiei. Se ducea dimineata la ora 6 la munca, venea noaptea pe la 11 - 12 mort de beat, manca si adormea.
Insa ceva momorabil a facut: aveam vreo 19 ani atunci, terminasem liceul si ma angajasem, tata isi pierduse locul de munca si a venit necajit si, spre surprinderea tuturor, a venit treaz acasa. S-a asezat la masa si a inceput sa vorbeasca cu mama.
Nu dupa mult timp, a venit de la munca si unul din fratii mei, alinarea mea mai exact. Eram atat de fericita de fiecare data cand venea acasa... S-a asezat cu ai mei la masa si ne-a rugat pe restul sa mergem in cealalta camera. Aveam un sentiment ciudat ca si cum ceva rau urma sa se intample. La un moment dat, au inceput sa se auda tipete si injuraturi...

Da! Tata il batea pe fratelui meu, care, scapand, a fugit pe usa si nu s-a mai intors nici in ziua de azi in casa aia. Dupa vreo 2 luni in care singurul suport financiar era salariul meu si al unuia dintre frati ca de... e pacat sa munceasca si sora mea, s-ar ofili, si cine stie poate gaseste un barbat cu bani, mi-am luat inima in dinti si am hotarat sa plec de- acasa.
Unde urma sa ma duc nici eu nu stiam... Eram constienta ca nu imi pot asigura un acoperis cu salariul de 650 de Ron pe care il aveam.
Am luat un ziar si am inceput sa ma uit prin el. Am dat peste anuntul de la Fetele Norocoase. Am ezitat cateva clipe, dar in cele din urma am sunat.

Am fost foarte placut surprinsa de amabilitatea si profesionalismul fetelor de la Studio fetele norocoase. Initial, am crezut ca e doar o chestie de inceput, dar a trecut atat timp si lucrurile nu s-au schimbat.
De la pastile si ceaiuri facute de sefa mea cand eram racita, la discutii parintesti cand ma sugrumau gandurile.
Nu stiu de ce oamenii acestia sunt asa, dar nici nu vreau sa stiu. Sunt doar foarte fericita ca am ajuns aici. Ma simt ca intr-o familie.
Fetele norocoase de aici ma ajuta cand am nevoie, ma intreaba ce am cand ma vad trista, imi dau sfaturi... ma inveselesc. Am parte de respect, discretie, intimitate si de o viata asa cum ar trebui sa fie! Ma simt ca intr-o familie. Ma simt norocoasa. Sunt o fata norocoasa! :)